Newsflash

Rezultate căutare « muzeul colectiilor de arta »


Manifest pentru talent şi muncă. Artă şi medicină

de Dr. Sorina VASILE - mar. 4, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Iarna – vremea culesului în artă

de Paula ROMANESCU - dec. 24, 2010

   Cu o tenacitate demnă pe de-a-ntregul de cauza pe care o slujesc – aceea de a crea frumuseţe prin artă – mulţi reprezentanţi ai lumii medicale româneşti (din cei rămaşi în ţară după exodul celor şi mai mulţi care şi-au luat lumea în cap ştiind că ibi (o fi) patria dar că ubi bene nu prea mai este de aflat pe la noi!) îşi dedică timpul liber (cât o fi el de „liber“…) artelor frumoase. Sunt oameni de toate vârstele: de la cei aflaţi pe baricadele formării prin studiu, până la cei pentru care anii se numără prin împliniri pe toate planurile. (...)

Ştiinţa şi arta îngrijirii omului

de Dr. Vladimir-Manta MIHĂILESCU - nov. 26, 2010

   Dl. prof. dr. Crin Marcean a publicat în Editura Medicală (2010) un TRATAT DE NURSING în care se ocupă, pe larg, de Îngrijirea omului sănătos şi bolnav. Adresându-se, în primul rând, elevilor de la şcolile postliceale sanitare, studenţilor de la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM), precum şi cadrelor medii din domeniul sanitar, această lucrare este utilă tuturor celor care se ocupă de îngrijirea sănătăţii oamenilor. (...)

Suferinţă înnobilată prin artă

de Paula ROMANESCU - nov. 26, 2010

   „Soyez béni mon Dieu qui donnez la souffrance!“ – „Slăvit să fii, Tu, Doamne, care dai suferinţa“, scria Baudelaire în ale sale Fleurs du mal, fără de care cântul omenirii parcă nici n-ar fi cânt… De ce-mi vine în minte versul acesta (blasfemie şi rugă deopotrivă)?! Am vizitat, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), expoziţia „Destine la Răscruce – Artişti evrei în perioada Holocaustului“, vernisată cu prilejul comemorării şi în România a Zilei Holocaustului (9 octombrie). (...)

Muzeul memorial al unor savanţi

de Madeleine KARACAŞIAN - aug. 20, 2010

   Aflându-mă recent invitată în Armenia, împreună cu scriitorul Varujan Vosganian, la cea de-a Cincea Conferinţă Panarmeană a Scriitorilor, am avut privilegiul de a sta vreme de cinci zile în staţiunea montană (1.500 m.) Dzaghcaţor, la o distanţă de 50 km de capitala Erevan, cuprinsă de o caniculă uscată, neobişnuit de arzătoare. Mai fusesem şi altă dată la Dzaghcaţor, când vizitasem un excepţional complex mânăstiresc – Kecearis – datând din secolele XI–XIII. De această dată, într-o pauză a lucrărilor Conferinţei, aveam să descopăr singura instituţie de cultură din localitate – Muzeul memorial al fraţilor Orbeli. (...)

Artişti români şi arta italiană

de Ramona PAULESCU - iun. 4, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Înalta artă a medicului şi medicul înaltei arte

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - mai 28, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

ARTA ŞI MEDICINA, O SINGURĂ IDENTITATE

de Madeleine KARACAŞIAN - apr. 2, 2010

   Organizată de Fundaţia Culturală ArtSociety din cadrul anteprizei Artmark la eleganta sa galerie din str. Logofăt Luca Stroici nr.18, expoziţia cu titlul de mai sus reuneşte, până la 18 aprilie, circa 60 de lucrări create de 35 de pictori români din ultimul secol şi jumătate. Originalitatea expoziţiei constă în faptul că lucrările provin din colecţiile unui număr de 15 medici din diverse generaţii, din Bucureşti şi din Iaşi, Galaţi şi Brad. Printre cei mai de seamă colecţionari se află regretatul acad. Nicolae Cajal sau dr. Hortensiu Aldea, dr. Sorin Costina şi alţi medici chirurgi, neurologi, cardiologi, oftalmologi, stomatologi, nutriţionişti etc. (...)

ÎNTRE MAGIE, ISTORIE ŞI ARTĂ

de Dr. Cornelia TÎRÎŞ - dec. 25, 2009

Sacerdoţii traci şi geto-daci, asemenea babilonienilor şi egiptenilor cu care erau în contact, şi-au învăluit „în taină“ creaţia spirituală. Tăcerea reprezenta pentru ei semnul înţelepciunii, crezând că astfel se va păstra nealterat conţinutul culturii lor. Străbătând antichitatea greacă şi latină, la noi au ajuns informaţii codificate aproape exclusiv în conţinutul obiceiurilor şi al literaturii populare româneşti şi balcanice. (...)

STOMATOLOGIA ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ

de Dr. Valeriu MIHĂILĂ - oct. 9, 2009

Sumarul nr. 4/2009 al REVISTEI ROMĂNE DE MEDICINĂ DENTARĂ pare anume conceput spre a-i aduce o consolare cât de mică dnei prof. dr. Mihaela Păuna, autoarea editorialului „Cercetarea ştiinţifică universitară – între dorinţă şi realitate“, în care deplânge faptul că „şcoala românească din ultimii 20 de ani se pare că nu îşi găseşte calea“ – sufocată de birocraţie, de necorelarea anului universitar cu cel fiscal, de deficienţele de comunicare ş.a.m.d. (...)

Artă chirurgicală, abordări moderne, îndrăzneală

de Iftimie NESFÂNTU - aug. 14, 2009

Ca în fiecare an, sfârşitul lunii iulie, în preajma sărbătorii ortodoxe a Sf. Pantelimon, pensiunea Montana din SIănic Moldova capată valenţe medicale. Zeci de maşini parcate în preajma, invitaţi din toată ţara şi din ţări importante ale Europei prezenţi în sălile de conferinţe sau, în pauze, pe terasele amenajate de o parte şi de alta a râului Slanic. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe